pentru moment aceasta optiune este inactiva

 

ECHIPA

Aceleaşi principii de respect, implicare pro-activă şi transparenţă care guvernează relaţiile cu Clienţii se regăsesc şi în relaţiile interne din cadrul companiilor APT. 

Fiind convinşi că acolo unde spiritul de echipă e prezent 1 + 1 fac mai mult decât 2, ne preocupăm să avem în echipa APT acei oameni care se identifică cu valorile companiei şi îşi asumă viaţa profesională cu aceeaşi responsabilitate şi pasiune ca pe cea privată.

Am adus în echipa APT multidisciplinaritate, experienţă profesională, diversitate culturală, multilingvism, pentru a face cât mai bine faţă temelor de lucru cerute de Clienţii noştri.

Investim în Oameni, dăm libertate Creativităţii şi Inovaţiei şi stimulăm Spiritul Antreprenorial, convinşi fiind că fiecare poate contribui cu Idei şi Proiecte Valoroase la bunul mers şi la dezvoltarea APT.

În acelaşi timp valorizăm Disciplina de lucru, Rigurozitatea respectării proceselor pentru că ele sunt garanţia Calităţii serviciilor pentru Clienţii noştri.

Într-un cuvânt punem suflet în ceea ce gândim şi facem pentru că ştim că suntem ceea ce gândim şi facem.

Recrutare şi Selecţie Leasing de personal, BPO, Salarizare Cursuri şi Dezvoltare Comunicare şi PR
Contact Noutati

Str. Clucerului nr. 82/ B2, 011368, sec.1, Bucureşti; Tel.: +4 021 222 13 03/ +4 0727 799 799

  Pe 2 aprilie 2009, s-a desfăşurat conferinţa Interviu cu criza, ...
Noutati
  Home Contact Noutati pentru moment aceasta optiune este inactiva