Lucrăm de acasă! Recrutăm de acasă!

Colega noastră, Aura Monor, 360 Recruitment Consultant, ne împărtășește experiența personală legată de provocările de a lucra de acasă / a recruta de acasă!

Conceptul de “work from home” mi s-a părut tot timpul unul extraordinar prin prisma faptului că te poți deconecta de agitația de la birou și îți poți desfășura activitatea din confortul propriei case. Atunci când s-a luat decizia de a se lucra de acasă în perioada următoare, am întampinat vestea cu entuziasm, însă nu am anticipat și dificultățile care au urmat.

În prima săptămână lucrând de acasă am realizat că suntem, într-adevar, creaturi sociale și ființe ale rutinei.  Locuind singură, a fost o perioadă de acomodare dificilă, într-o oarecare măsură, din cauza faptului că nu mă mai aflam în mediul social de la birou unde să pot comunica frecvent cu cei de lângă mine despre situațiile apărute pe diverse proiecte sau despre subiecte cotidiene. Toată rutina pe care o construisem până la momentul respectiv a fost dată peste cap, dar, începând cu a doua săptămână de lucru de acasă, am început să construiesc o rutină nouă care m-a ajutat enorm în desfășurarea activității mele zilnice.

Bineînțeles, în această perioadă, nu doar rutina și obiceiurile zilnice au fost afectate, ci, mai ales, comunicarea. Vizitele prin birourile altor colegi făcute în timpul zilei s-au transformat în contact pe telefon, skype, ședințe săptămânale. Cu toate acestea, am rămas apropiați și am încercat să “facem haz de necaz” prin mailurile cu linkuri către postări amuzante, glume trimise pe grupul de whataspp sau joculețele de inteligență împărtășite pentru a ne provoca atenția și spiritul competitiv. Pot spune cu încredere că, deși perioada de adaptare a fost dificilă pentru toată lumea, am învățat să ne menținem apropiați ca echipă și să nu pierdem ritmul alert de interacțiune de la birou.

În ceea ce privește comunicarea cu clienții pe diversele proiecte gestionate, schimbarea nu a fost majoră. Interacționând în principal prin email și telefon, nu s-a observat o deviere majoră în activitate. Singura diferență semnificativă este gestionarea timpului. Lucrând de acasă, s-au eliminat anumite momente din rutina zilnică, momente care reprezentau “munca în afara muncii”. Trezitul devreme, drumul spre birou, statul în trafic au fost eliminate și gestionarea unei zile de lucru e mai fluidă. Simt că am mai mult timp la dispoziție să mă concentrez pe taskurile zilnice și atenția mea este mai ușor distribuită între diversele situații care apar.

În activitatea mea de recruiter, am avut norocul ca în această perioadă  majoritatea proiectelor pe care le gestionez să rămână active și nevoia clienților să rămână aceeași. Mai mult decât atât, unii clienți au venit către noi cu proiecte noi. Un element care e diferit, în schimb, este dorința potențialilor candidați de a se implica în procese de recrutare în această perioadă. Există o reticență pe piață, însă cei dornici de schimbări profesionale sunt activi, iar determinarea clienților noștri de a-și completa echipele în continuare este o sursa de încurajare și de încredere pentru candidați.

Per total, schimbarea către lucrul de acasă a fost un proces de învățare. Obișnuința s-a instalat destul de repede și confortul a venit la pachet. Am norocul ca activitatea mea de recruiter să poată fi desfășurată și de acasă. Cu toate acestea, izolarea și lipsa de comunicare directă au efectul lor și ne afectează, fie că ne dăm seama sau nu. Din acest motiv, luând în calcul confortul propriei case și privilegiul de a sta în haine de casă la muncă, îmi lipsește mediul de birou și sentimentul de “a merge la muncă”.

2020-04-15T08:02:04+00:00